Numărul focarelor de pestă porcină, în scădere
Numărul de focare de pestă porcină africană este în scădere, atât la nivel județean, cât și la nivel național.
11 Ianuarie 2022, 16:51
Numărul de focare de pestă porcină africană este în scădere, atât la nivel județean, cât și la nivel național.
În acest moment, în județul Brașov este activ doar focarul de la Făgăraș unde, în Ajunul Crăciunului, a fost descoperită boala într-o gospodărie individuală.
Cu o zi înainte, în 23 decembrie 2021, a fost confirmat și cel mai recent caz de pestă la un mistreț.
„Am avut la nivelul gospodăriilor populației 5 focare. 4 sunt stinse. La ora actuală mai avem unul nestins, cel de la Făgăraș. (...) Ancheta este în desfășurare alături de IPJ Brașov, respectiv Poliția Făgăraș, într-o exploatație non profesională deținută de un proprietar cu 31 de capete”, a explicat directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Irina Holerga.
La Făgăraș sunt în vigoare măsuri pe cele două zone, una pe o rază de 3 kilometri și alta pe o rază de 10 kilometri (veziaici).
Anul trecut, pesta porcină africană a afectat serios efectivele din fermele din județul nostru. Focarele au fost inactivate, iar acum urmează să fie aduse animale santinelă. Dacă acestea vor rămâne sănătoase, fermele își vor putea repopula efectivele.