O carte înscrisă în rândul recordurilor naționale va fi lansată la Brașov
În luna femeii, brașoveanca Mirela Petcu îi invită pe brașoveni la o lansare specială, o carte despre feminitate.
10 Martie 2024, 18:11
În luna femeii, brașoveanca Mirela Petcu îi invită pe brașoveni la o lansare specială, o carte despre feminitate.
Autoarea se numără printre deținătorii de record național. "Inocența feminității" este una dintre cărțile înscrise în lista recordurilor naționale prin intermediul unui eveniment, desfășurat luna trecută în capitală, care a reunit lansarea colectivă a 46 de volume scrise de tot atâția autori proveniți din România și Republica Moldova.
"Pentru că luna martie este luna femeii, vă invit să celebrăm femeia și feminitatea. Cartea este un ghid complet de feminitate pe trei paliere mari: minte, corp, ființă. Te ajută să-ți regăsești esența feminină și să aduci echilibrul și armonia masculin-feminin în viața ta. Feminitatea fiecărei femei îi dă unicitatea ei, îi dă farmecul, grația și puterea ei", ne-a spus scriitoarea Mirela Petcu.
Lansarea cărții va avea loc vineri, 15 martie, ora 18.30 la sala de evenimente din cadrul Centrului de afaceri situat în cartierul Tractoru.
"Vă aștept, cu drag, să sărbătorim femeia și feminitatea prin paneluri de discuție și diverse momente de relaxare, susținute de specialiști din diverse domenii, psihoterapie, medicină, terapii holistice, industria de înfrumusețare. Închei cu îndemnul meu: <<Devino femeia care tu simți să fii!>>", a mai completat autoarea cărții "Inocența feminității".
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Pentru a vă rezerva locul în sală, puteți să completați formularul de înregistrare pe care îl găsiți pe site-ul mirelapetcu.ro.