O noapte printre dinozauri, la Râșnov
La Râșnov, pe tot parcursul verii, la fiecare sfârșit de săptămână, orice copil, dar și părinții săi pot înnopta alături de dinozauri.
06 Iulie 2022, 11:17
O experință unică, asta pot trăi copiii care vor să spună "Noapte bună, dinozaurilor!".
La Râșnov, pe tot parcursul verii, la fiecare sfârșit de săptămână, orice copil, dar și părinții săi pot înnopta alături de dinozauri. Ba mai mult, pot lua parte la diferite activități nocturne.
"Cei doritori pot petrece în parc două zile consecutive și o noapte, când se doarme la cort. De asemenea, organizăm un traseu de noapte prin pădure, un foc de tabără, jocuri și cântece, avem și un cinema în aer liber unde se pot urmări filme animate. Noi asigurăm ca în fiecare an cortul și izoprenul iar participanții trebuie să vină cu saci de dormit, cu pături în caz că au nevoie, cu anumite gustări pentru cei mici dacă este necesar", ne-a spus PR Managerul parcului, Marina Vlădescu.
Pentru că locurile sunt limitate, este necesar să vă faceți, din timp, o programare online.
Tariful de participare este de 60 de lei pentru copiii între 3 și 18 ani, iar pentru adulți este de 80 de lei. Micuții sub 3 ani au intrarea gratuită.