O nouă finanțare nerambursabilă pentru amplasarea a 15 stații noi de încărcare
Acestea fac parte dintr-un pachet de dezvoltare a unei rețele de aproximativ 250 de stații de încărcare amplasate în zonele intens circulate, în cartiere și în stațiile de taxi, prin care municipalitatea îi sprijină pe posesorii de autoturisme prietenoase cu mediul.
27 Iulie 2023, 16:20
Primăria a obținut o nouă finanțare nerambursabilă pentru amplasarea a 15 stații de încărcare în plus în oraș. Fondurile sunt asigurate de Administrația Fondului pentru Mediu.
Acestea fac parte dintr-un pachet de dezvoltare a unei rețele de aproximativ 250 de stații de încărcare amplasate în zonele intens circulate, în cartiere și în stațiile de taxi, prin care municipalitatea îi sprijină pe posesorii de autoturisme prietenoase cu mediul.
Valoarea finanțării recent obținute este de 3 milioane de lei.
Potrivit reprezentanților municipalității, în oraș sunt deja 24 de stații de încărcare, 15 sunt în faza obținerii autorizațiilor de construire și pentru alte peste 100 există finanțare de la PNRR. În cazul acestora, urmează a fi lansate procedurile de achiziție.
Planul municipalității este să mai obțină fonduri pentru 80 de stații, proiect depus la AFM anul trecut.