O nouă serie "Educație la înălțime"
Profesorii Mirela Spiță și Nicu Bujor realizează la Delfinariul din Constanța o lecție multidisciplinară despre a doua specie ca inteligență după oameni: delfinii.
04 Noiembrie 2023, 19:45
Luni se deschide un nou sezon "Educație la Înălțime" cu o lecție care va ajunge la inimile copiilor.
Profesorii Mirela Spiță și Nicu Bujor realizează la Delfinariul din Constanța o lecție multidisciplinară despre a doua specie ca inteligență după oameni: delfinii.
Lecția, care durează 45 de minute, le va dezvălui elevilor informații despre Marea Neagră și diversele nume pe care le-a purtat de-a lungul vremurilor, despre viețuitoarele Mării Negre și despre efectele poluării asupra lor, despre speciile de delfin și nivelul lor de inteligență.
Elevii vor asista și la demonstrațiile spectaculoase ale definilor de la Delfinariul din Constanța.
În cadrul lecției - care va fi transmisă pe canalul YouTube și pe pagina Facebook Educație la Înălțime - elevii din trei școli din țară vor intra pe Zoom în dialog cu profesorii de pe teren și cu invitații lor.