O persoană a decedat în urma unui incendiu iscat într-un apartament din Codlea
Astăzi, ISU Brașov a fost alertat din cauza izbucnirii unui incendiu la un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de locuinte în localitatea Codlea.
07 Octombrie 2023, 16:47
Astăzi, ISU Brașov a fost alertat din cauza izbucnirii unui incendiu la un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de locuinte în localitatea Codlea.
La fața locului, s-au deplasat doua autospeciale de stingere, dintre care o autospecială apartinând SVSU Codlea, o autoscară, o autospecială cu instalatie de hidroperforare și o ambulantă SMURD.
S-a intervenit pentru lichidarea incendiului, iar în urma acestui eveniment în locuință a fost gasită o persoană decedată.
Incendiul nu s-a extins și la alte locuinte. Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.