Oamenii legii, la datorie de Paștele Catolic și Florii
La Brașov, jandarmii vor fi prezenți în preajma bisericilor, unde credincioșii romano-catolici vor merge la Slujba de Înviere.
07 Aprilie 2023, 11:15
Peste 24.000 de polițiști, jandarmi și pompieri din toată țara vor fi la datorie, de Florii.
La Brașov, jandarmii vor fi prezenți în preajma bisericilor, unde credincioșii romano-catolici vor merge la Slujba de Înviere.
Oamenii legii vor fi prezenţi în locurile aglomerate, precum piețe și centre comerciale, dar și în gări și stații de transport în comun.
Și jandarmii montani vor acționa preventiv.
Vor fi prezenți în acest sfârșit de săptămână în zona stațiunilor turistice Poiana Brașov, Predeal, Râșnov, Vama Buzăului, Sâmbăta, Bran – Moieciu și Zărnești.
Vor merge pe traseele montane, pe pârtiile de schi și în zonele turistice, cu principala misiune de a acorda sprijin și îndrumare, fiind pregătiți să intervină în ajutorul persoanelor aflate în dificultate.
Pe de altă parte, peste 130 de pompierii brașoveni sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
„Inspectorii de prevenire vor fi prezenţi la slujbele organizate la diferite lăcaşuri de cult pentru acţiuni de supraveghere a respectării măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor şi de asigurare a intervenţiei operative în cazul producerii unor eventuale situaţii de urgenţă, la unităţile de cult şi ansamblurile mănăstireşti cu afluenţă mare de credincioşi”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.
Pentru prevenirea unor situații periculoase, pompierii recomandă:
- accesul în incinta lăcaşului de cult se va permite în limita capacităţii bisericii, iar uşile de acces/evacuare se vor menţine în poziţie deschisă, în mod obligatoriu.
- în condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber.
- se va asigura amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, în timpul slujbelor religioase, în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă faţă de construcţii, vegetaţie, arbori etc.
- parcarea autovehiculelor persoanelor care participă la slujbele religioase se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie în cazul producerii unor eventuale situaţii de urgenţă.
Mai multe informații referitoare la modul de comportare în diferite situații de urgență puteți găsi pe platforma fiipregatit.ro sau aplicatia de telefonie mobilă DSU.
Sursa foto: arhivă / rador.ro