Obiectiv ambițios pentru Colegiul Național "Andrei Șaguna": Bacalaureat internațional
Noua conducere a liceului are în plan, în strategia de dezvoltare pe următorii 4 ani, acreditarea instituției pentru susținerea Bacalaureatului internațional.
03 Martie 2022, 16:09
Obiectiv ambițios pentru Colegiul Național „Andrei Șaguna”. Noua conducere a liceului are în plan, în strategia de dezvoltare pe următorii 4 ani, acreditarea instituției pentru susținerea Bacalaureatului internațional. Sunt doar 8 școli în toată țara care oferă această posibilitate.
Pregătirile încep chiar din anul școlar următor, cu formarea cadrelor didactice implicate în cursurile ce vor fi oferite. Asta pentru că Bacalaureatul internațional este complet diferit de cel tradițional, de la programă până la modul de evaluare.
„Bacalaureatul internațional este – spunem noi - un act de curaj, dar sunt convinsă că putem să îl finalizăm. Ne-am orientat înspre ultimii doi ani de liceu, astfel încât copiii să obțină o diplomă internațională, în urma unui concurs specific. Pentru aceasta va trebui să pregătim resursele umane mai întâi - este vorba despre colegii profesori – respectiv să facem oferta pentru elevii municipiului, respectiv județului Brașov. Ei se vor desprinde în clasa a 11-a, a 12-a, cei doi ani terminali și vor urma cursurile specifice”, a explicat prof. Carmen Tănăsescu, director al Colegiului Național „Andrei Șaguna”.
Toate cursurile vor fi în limba engleză, structurate pe 7 discipline: literatură comparată, științe exacte, antreprenoriat, politici internaționale, film și arte vizuale și limba germană. Evaluarea nu va fi cu reproducere.
Cursanții vor avea de dat 3 probe. Mai întâi vor face un proiect de voluntariat, pe care îl vor trimite comisiei internaționale. Vor primi doar calificativ, care le permită să susțină celelalte 2 probe: Teoria cunoașterii, respectiv eseu extins. La ambele, cursanții au de dezvoltat proiecte de cercetare. La Teoria cunoașterii, tema va fi la alegere. La eseu extins, tema va fi din științe exacte.
Proiectele, finalizate cu o lucrare de cercetare asemănătoare masteratului, vor fi, de asemenea, trimise comisiei, pentru evaluare. Notele primite vor fi notele finale de la Bac.
„Diploma de bacalaureat internațional este o diplomă recunoscută peste tot în lume și este o diplomă care îi ajută la aplicațiile pe care ei le vor face în viitor. Discutăm despre cariera universitară, masterat sau doctorat. Acest Bacalaureat internațional le dă o deschidere și pe treptele celelalte - mă refer acuma la varianta de masterat și doctorat, chiar dacă ei finalizează cursurile la o universitate în țara noastră”, a adăugat prof. Carmen Tănăsescu.
În Transilvania, doar Clujul mai are posibilitatea susținerii bacalaureatului internațional, printr-un parteneriat cu Universitatea Babeș Bolyai. Colegiul Național „Andrei Șaguna” vrea să se acrediteze cu forțe proprii.