Oportunități de finanțare pentru educația duală și în alte programe europene
Oportunitățile de finanțare nerambursabilă în educație au fost în centrul dezbaterilor, astăzi, la conferința internațională dedicată învățământului dual din România, "EDU.DUAL - Strategii și Parteneriate".
14 Octombrie 2022, 17:58
Oportunitățile de finanțare nerambursabilă în educație au fost în centrul dezbaterilor, astăzi, la conferința internațională dedicată învățământului dual din România, „EDU.DUAL - Strategii și Parteneriate”.
Brașovul se pregătește să acceseze aproximativ 20 de milioane de euro prin PNRR pentru un campus pentru învățământ dual, în cadrul consorțiului regional. Însă, vor exista și alte posibilități de finanțare nerambursabilă.
“Avem și Programul Operațional Educație și Ocupare, politica de coeziune finanțează și ea învățământul profesional și tehnic și o să îi îndemn pe angajatori, agenții economici, instituțiile educaționale prezente să se uite și către finanțările din acest program, pentru că aici vom putea susține din nou activități de formare practică a elevilor, de formare a cadrelor didactice, elaborarea de standarde pentru tot ceea ce înseamnă curricula de predare în învățământul profesional și tehnic și multe alte tipuri de intervenții. Am cerut un calendar estimativ colegilor mei de la Ministerul Fondurilor Europene. Avem lansări estimate undeva în trimestrul I și trimestrul II 2023”, a precizat Roxana Mânzatu, secretar de stat, cancelaria primului ministru.
Pionier în învățământul dual, în urmă cu un deceniu, Brașovul vrea să deschidă drumul și pentru consorțiile regionale în acest tip de învățământ. Lucru care e necesar, mai ales în contextul schimbărilor din ultimii ani.
“În primul rând este nevoie de forță de muncă, dar trebuie să ne gândim că va veni o schimbare. Robotul a ajuns la niște prețuri unde se poate implementa și la o tehnologie unde poate înlocui ușor un om. Deci locurile necalificate vor fi foarte greu de finanțat mai departe. De aia trebuie să calificăm oamenii și atunci o să fie multe locuri de muncă și multe perspective pentru acești oameni. Dar trebuie să-i calificăm în tehnologii noi și atunci va fi un proiect de succes și de win-win atât pentru angajați, cât pentru angajator. Asta e singura soluție viabilă ca să putem să ne dezvoltăm mai departe”, a spus președintele Clubului Economic German și partener al primei școli în sistem dual din țară, Werner Braun.
Recent, edilii brașoveni au anunțat că vor un consorțiu regional cu Harghita și Covasna și așteaptă publicarea de către Ministerul Educației a metodologiei de organizare și funcționare.
De asemenea, așteaptă și lansarea apelului pentru campusurile consorțiilor regionale.
Sursa foto: Primăria Municipiului Brașov