Oră de educație rutieră în 2 școli din Brașov
Elevii din 2 școli ale Municipiului Brașov vor participa vineri la "Ora de educație rutieră".
17 Noiembrie 2021, 17:10
Elevii din 2 școli ale Municipiului Brașov vor participa vineri la „Ora de educație rutieră”, o inițiativă a Asociației EDIT (Asociația pentru Educație, Dezvoltare, și Implicarea Tineretului), în parteneriat cu Poliția Română.
Astfel, în 50 de minute de curs, un reprezentat al asociației cu formare psihopedagogică și un agent de poliție vor transmite elevilor, într-o manieră adaptată vârstei, informațiile de bază privind siguranța participanților la trafic.
„Proiectul își propune să promoveze o conduită preventivă în trafic, în rândul copiilor. Îi învață regulile de circulație, cât este de important să le respecte, și îi familiarizează, practic, cu terminologia specifică (...) Asociația EDIT a lansat în 2020 prima campanie online de educație pentru prim ajutor, «Leapșa pentru Viață», atunci lansată în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență”, a spus reprezentantul inițiatorilor, Ioana Drăgan.
Programul își propune să ajungă, cu lecții de educație rutieră și prim-ajutor, la 5.000 de elevi din toată țara, până la sfârșitul anului, și la peste 500.000 de copii și adolescenți, în următorii trei ani.