PARIS 2024 - Canotaj: Andrei Cornea și Marian Enache au cucerit medalia de aur în proba de dublu vâsle
Sportivii Andrei Cornea și Marian Enache au cucerit medalia de aur în proba de dublu vâsle la Jocurile Olimpice. Tricolorii au avut un start bun de cursă pe culoarul 1, și n-au renunțat nicio clipă.
Articol de Adrian Susanu, 01 August 2024, 12:48
Cornea și Enache au rezistat atacului venit din partea perechii din Țările de Jos și au forțat la rândul lor pe final și au câștigat cu un ecart liniștitor. Românii s-au impus cu timpul de 6 minute de 12 secunde 58 de sutimi. Medaliile de argint au revenit celor din Țările de Joc în echipaj Melvin Twellaar, Stef Broenink, podiumul fiind completat de Irlanda cu Daire Lynch, Philip Doyle.
La 28 de ani Marian Enache a explicat succesul de la Paris: „Atunci când muncești pe rupte, pe brânci, cu dorință și cu motivație și când ești obosit maxim și când sunt momente când nu-ți mai găsești motivația, dar atunci când câștigi uiți de toate și că tot ce a fost până acum și cum am ajuns aici nu a fost chiar atât de greu”.
La rândul său Andrei Cornea a rememorat cum a început istoria bărcii de aur pentru români: „Din prima lovitură cu care am intrat amândoi în aceeași barcă am crezut în noi, ne-am demonstrat că această barcă poate să meargă și am dovedit-o”.
Cornea şi Enache au prins in extremis finala, dar au adus prima medalie olimpică a României în istorie în proba masculină de dublu vâsle. Enache a participat şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, tot la dublu vâsle, clasându-se pe locul 9. România are acum patru medalii la JO 2024, două de aur, una câştigată de înotătorul David Popovici la 200 metri liber, una obţinută de Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin, una de argint, cucerită de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, şi una de bronz, obţinută de David Popovici la 100 metri liber.
Citește și: PARIS 2024 - Canotaj: Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat argintul la dublu vâsle