Pârtii bune de schiat în Poiana Brașov, dar cu mare atenție!
Desi este primăvară, consistenta zăpezii este dură dimineața, avertizează salvamontiștii brașoveni.
18 Aprilie 2021, 12:09
Desi este primăvară, consistenta zăpezii este dură dimineața, avertizează salvamontiștii brașoveni. Serviciul Public Local Salvamont Brasov a fost solicitat, ieri, să intervină la 3 cazuri de persoane care s-au accidentat pe domeniul schiabil din Poiana Brasov. Salvatorii montani ajunși la locul solicitării au acordat persoanelor accidentate primul ajutor și le-au coborât la baza muntelui pentru a fi preluate, apoi, de echipajul SMURD.
Salvamontiștii recomandă practicarea acestui sport la nivel de amatori cu o viteză în care să fiți în permanență în control iar depășirile pe pârtie să fie făcute în așa fel încât să puteți opri sau ocoli în condiții de siguranță, indiferent ce manevre vor face cei din față. Viteza trebuie să fie adaptată condițiilor meteo, traficului de pe pârtie și stării zăpezii.
De la începutul acestui sezon de schi, salvamontiștii din Poiana Brașov au intervenit în peste 600 de cazuri, cu implicarea a aproape 630 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau au avut nevoie de evacuare de pe pârtii și din zona păduroasă.
Amintim că sezonul de schi în Poiana Brașov a fost prelungit până la începutul lunii mai.