Patru miniștri sunt așteptați, vineri, în Poiana Brașov
Patru miniștri ar putea fi prezenți, vineri, în Poiana Brașov, iar premierul va avea o intervenție online în cadrul evenimentului organizat de președintele CJ Brașov, Adrian Veștea
18 Februarie 2021, 15:51
UPDATE. 19.02.2021, ora 9.00
Participarea miniștrilor la ședința de astăzi a UNCJR, care se desfășoară în Poiana Brașov, nu mai este posibilă, având în vedere programul acestei zile în care sunt programate atât ședința CSAT, cât și o ședință de guvern.
Știrea inițială:
Preşedinţii de consilii judeţene din întreaga ţară se reunesc începând din această seară (joi, 18 februarie 2021), în Poiana Braşov, la invitaţia preşedintelui Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Adrian Veştea.
Oficialii judeţeni vor participa la lucrările Adunării Generale a Uniunii, care se desfășoară în perioada 18-20 februarie, potrivit sursei citate.
La acest eveniment au fost invitaţi prim-ministrul Florin Cîţu, precum şi membrii Executivului. Potrivit Agendei evenimentului, vineri (19 februarie 2021) ar trebui să fie prezenţi la discuţii ministrul Cseke Attila (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației), ministrul Raluca Turcan (Ministerul Muncii și Protecției Sociale), ministrul Alexandru Nazare (Ministerul Finanțelor), ministrul Tanczos Barna (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor).
Premierul Florin Cîţu va avea la rândul său o intervenţie în cadrul şedinţei, prin intermediul unei platforme online.
"Având în vedere provocările pentru administrația publică locală din această perioadă, propunem ca teme de dezbatere implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă şi a investițiilor aflate în derulare prin programe guvernamentale, finanțarea asistenței sociale și protecției copilului, a sănătății, educației, tineretului și sportului, precum și alte subiecte de interes care sunt în competența administrației publice județene", a transmis Adrian Veştea.