Patru scriitori brașoveni vor citi în "Luna Lecturilor de Autor", în cinci orașe europene
32 de autori româniparticipă, în perioada 1-14 iulie, la cea de-a 20-a ediție aFestivalului Literar "Luna Lecturilor de Autor".
29 Iunie 2019, 16:52
32 de autori români participă, în perioada 1-14 iulie, la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Literar „Luna Lecturilor de Autor”.
De altfel, România este țară invitată de onoare la acest festival. Scriitorii vor citi în cinci orașe din patru țări europene: respectiv Cehia, Slovacia, Polonia și Ucraina.
Între cei 32 de scriitori, care participa la eveniment, cu sprijinul Institutului Cultural Român, sunt și patru autori brașoveni. Este vorba despre Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Andrei Dosa și Octavian Soviany. De asemenea, Dumitru Crudu, invitat în festival și el, a fost student la Brașov.
Pe lângă scriitorii brașoveni, țara noastră va mai fi reprezentată, între alții, de Ana Blandiana, Tatiana Țîbuleac, Adrian Cioroianu, Marin Mălaicu-Hondrari sau Lucian Boia.
Evenimentele vor lua startul la Brno, Cehia, pe 1 iulie, fiind prezentaţi zilnic câte doi autori: unul român şi unul local.
„Luna Lecturilor de Autor” este cel mai mare eveniment de acest gen din Europa Centrală, are loc anual începând cu anul 2000 și se află sub patronajul Minsterului Culturii din fiecare ţară organizatoare.