Percheziții la evazioniști în turism
Trei percheziții domiciliare au efectuat polițiștii brașoveni la sediul social al două unități de cazare turistică din Brașov și la domiciliile reprezentanților legali ai acestora.
01 Aprilie 2022, 07:48
Trei percheziții domiciliare au efectuat polițiștii brașoveni la sediul social al două unități de cazare turistică din Brașov și la domiciliile reprezentanților legali ai acestora.
Polițiștii de la Economic, supravegheați de procurori, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul turismului. Cercetările au stabilit că, în perioada 2017-2021, administratorii celor două unități de cazare, respectiv o pensiune și o vilă, au omis înregistrarea în contabilitate ori în alte documente legale a tuturor veniturilor obținute din prestarea serviciilor turistice.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri extracontabile, respectiv sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, care vor fi administrate ca probatoriu în dosarul penal.
Polițiștii au pus în executare și două mandate de aducere, iar persoanele vor fi audiate, după care se vor dispune măsurile legale care se impun.