Percheziții la suspecți de contrabandă cu aur turcesc
Membrii grupului infracțional organizat se deplasau în Turcia unde verificau marfa de contrabandă, negociau cantitățile și prețurile și apoi o expediau prin intermediul autocarele, altele decât cele cu care călătoreau aceștia.
25 Mai 2022, 14:11
Peste 200 de percheziții s-au desfășurat, în această dimineață, în Brașov, București și alte 17 județe, la persoane bănuite de contrabandă cu bijuterii din aur. Potrivit unui comunicat al Poliției Române, Liderii grupării infracționale, majoritatea cu firme cu profil amanet în Medgidia, introduceau în țară kilograme de aur, fără să plătească TVA sau taxe vamale.
În cauză s-a reținut că, începând cu luna iulie 2021, a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracțiunii de contrabandă cu bijuterii din aur provenite din Turcia.
Astfel, profitând de experiența lor acumulată în domeniu, deoarece sunt administratorii unor societăți comerciale cu profil amanet în municipiul Medgidia, județul Constanța, liderii grupului infracțional organizat au sesizat potențialul uriaș de obținere a unor câștiguri ilicite, prin introducerea în țară, prin punctele de trecere a frontierei, a unor cantități mari de bijuterii din aur, eludând astfel plata taxelor prevăzute de lege (respective TVA și taxe vamale).
Pentru reducerea riscurilor, membrii grupului infracțional organizat se deplasau în Turcia unde verificau marfa de contrabandă, negociau cantitățile și prețurile și apoi o expediau prin intermediul autocarele, altele decât cele cu care călătoreau aceștia.
În acest scop, membrii grupului infracțional organizat au stabilit relații cu șoferi de încredere, care, în schimbul unor sume de bani, au fost de acord să ascundă coletele cu aur în autocarele conduse de ei.
Odată intrate în țară, bijuteriile erau vândute la negru.
În această activitate ilicită au fost angrenate mai multe persoane.
Pe parcursul urmăririi penale au fost depistate două transporturi, fiind indisponibilizată cantitatea de aproximativ 2,3 kilograme de bijuterii din aur.
Anchetatorii au constatat că suspecții aveau și activități de cămătărie, mai ales pe raza orașului Medgidia și a localităților limitrofe din județul Constanța.
Banii proveniți din infracțiunile de contrabandă, camătă, evaziune fiscală și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, au fost investiți în imobile sau schimbați și transferați, în scopul ascunderii și al disimulării originii ilicite al acestora.
Toți liderii grupării dețin autoturisme de lux, imobile, bani în conturi și se deplasează constant în vacanțe de lux, etalând un mod de viață opulent, existând o disproporție vădită între veniturile obținute în mod legal și stilul de viață afișat, au precizat anchetatorii.
De precizat este că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.