Perchezițiile de marți, la abatoare ilegale de cai
Grup infracțional organizat, sprijinit și de medici veterinari, între care angajați ai DSVSA Brașov, respectiv medici veterinari de liberă practică.
15 Martie 2023, 17:03
Grup infracțional organizat, sprijinit și de medici veterinari, între care angajați ai DSVSA Brașov, respectiv medici veterinari de liberă practică.
Sunt detalii scoase la iveală de polițiștii brașoveni din dosarul legat de uciderea fără drept a animalelor, pentru care au efectuat, ieri, peste 30 de percheziții în mai multe județe din țară.
"În mod uzual, una dintre persoanele bănuite, administrator al unei societăți comerciale, ar fi achiziționat cai de la diverse persoane, fără documentele legale și le-ar fi transportat, de asemenea, fără îndeplinirea condițiilor de legalitate, către un abator din județul Brașov, unde animalele era ucise fără drept. Uciderea animalelor s-ar fi făcut prin participarea altor membri din familie, care ar fi falsificat pașapoartele, astfel încât să rezulte că ecvidele erau în proprietatea de drept a societății comerciale", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, subcomisar Florentina Manolache.
Polițiștii spun că întreaga acțiune de falsificare ar fi fost sprijinită de medicul veterinar, care ar fi inserat date nereale, în așa fel încât toată documentația să aibă formă aparentă de legalitate a provenienței și transportului cailor.
La final, animalele erau ucise, fără să fie respectate obligațiile prevăzute de legislația în vigoare.
"La final, activitatea ilegală era legalizată prin certificatul emis în fals de medic, acesta confirmând prin ștampilă și semnătură sănătatea animalelor, pe care le declara «BUN PENTRU CONSUMUL UMAN». Produsele din carne, rezultate ca urmare a uciderii cailor, ar fi avut destinația Italia, la solicitarea și coordonarea unei alte persoane bănuite, cetățean italian, unde beneficiarii finali erau cetățeni ai acestui stat", a adăugat subcomisarul Florentina Manolache.
Polițiștii au mai anunțat că au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere pentru persoanele bănuite, în timp ce alte persoane au fost citate pentru audieri.
Reamintim că marți, 14 martie, în dosar au avut loc 32 de percheziții imobiliare în județele Brașov, Sibiu, Covasna, Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ialomița și municipiul București.
Mai multe, aici:Percheziții la persoane bănuite de uciderea animalelor fără drept, luare de mită sau spălarea banilor