Persoană în stare gravă după ce un autoturism a intrat într-un zid, la Ghimbav
Se circulă pe o singură bandă.
09 Iunie 2021, 11:26
O persoană a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc astăzi, la Ghimbav.
Potrivit ISU Brașov, o persoană a rămas încarcerată după ce un autoturism ar fi intrat într-un zid, pe str. Făgărașului. La fața locului s-au deplasat o austospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și două echipaje SMURD.
Victima a fost intubată și transportată la spital, în stare gravă.