Persoanele vârstnice care nu s-au putut programa vor fi imunizate separat, la Feldioara
În localitatea brașoveană Feldioara, persoanele vârstnice care nu s-au putut programa singure la vaccinarea anticovid vor fi imunizate, separat.
24 Martie 2021, 20:19
În localitatea brașoveană Feldioara, persoanele vârstnice care nu s-au putut programa singure la vaccinarea anticovid vor fi imunizate, separat.
Iniţiativa aparţine echipei centrului de vaccinare din localitate, iar Direcţia de Sănătate Publică va trimite, la Feldioara, câte 30 de doze suplimentare pe zi, astfel încât să poată fi imunizate şi aceste persoane vulnerabile.
„Programările se vor face în cadrul Primăriei, de către Serviciul Social, lucru pe care îl apreciem pentru că aici se dă dovada de acea grijă față de populația din zonă, în special față populația vârstnică cu comorbidități și bineînțeles se datorează și faptului că ne vor fi suplimentate dozele de către DSP care a avut o deschidere față de această idee, lucru pe care întreaga echipă îl apreciază”, a spus coordonatoarea centrului de vaccinare Feldioara, medicul Ana Şestacova.