Personalul din farmacii trebuie instruit pentru testarea populaţiei, spune președintele Colegiului Farmaciștilor din Brașov
Farmaciștii au termen până în 7 aprilie pentru a transmite la forurile lor reprezentative propuneri privind posibilitatea realizării acestei testări în farmacii.
03 Aprilie 2021, 11:54
Personalul din farmacii trebuie instruit pentru testarea populaţiei pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în conformitate cu instrucţiunile producătorului, într-un cadru reglementat.
Cel puţin aşa susţin farmaciştii care nu ştiu, încă, dacă și cum se va aplica această idee.
„Sunt foarte multe necunoscute: sunt necesare circuite separate, nu putem să ne expunem, să ne infectăm și să ajungem în imposibilitatea de a ține deschisă farmacia. Pentru că vorbim de deșeuri biologice, noi avem contracte pe deșeuri biologice dar sunt necesare niște norme clare. Farmaciștii și asistenții de farmacie vor trebui să facă la DSP anumite cursuri și nu toate farmaciile sunt pregătite pentru implementarea acestui proiect”, a spus președintele Colegiului Farmaciștilor Brașov, Mirela Zamfirescu.
Farmaciștii au termen până în 7 aprilie pentru a transmite la forurile lor reprezentative propuneri privind posibilitatea realizării acestei testări în farmacii.
Sursa articol Radio România Târgu-Mureș