Peste 300 de cereri pentru pașapoarte depuse zilnic, la Brașov
14 Martie 2022, 14:52
Peste 300 de persoane își depun zilnic documentele la Brașov pentru eliberarea unui pașaport. Motivele sunt diverse. Unii se pregătesc pentru a pleca în vacanță sau în vizită la rude aflate deja în străinătate, alții de teama escaladării tensiunilor din țara vecină.
“Facem pașaport pentru băiatul meu mai mic. Pașaportul lui a expirat și în contextul războiului din Ucraina am vrut să fim siguri că suntem toți în regulă în cazul în care va fi nevoie să plecăm din țară”, ne-a spus un brașovean.
“În perioada de Paște ne-am programat să plecăm în Egipt cu fetițele. Lor le expiră pașaportul în aprilie și trebuie să le reînnoim documentele. Programare am făcut de vreo 3 săptămâni”, a precizat o brașoveancă.
“Trebuie să plec la părinții mei în Anglia”, a spus o tânără.
Pentru a face față numărului mare de cereri, programul de lucru cu publicul la Serviciul Pașapoarte a fost prelungit până la ora 20.00.
“Sunt solicitări foarte mari. Direcția Pașapoarte a suplimentat numărul angajaților. Am încercat să ne organizăm. A fost suplimentat și timpul de lucru, fiind program de la 8.00 până la 20.00. Mesajul meu este ca lumea să fie calmă. Bineînțeles că Serviciul Pașapoarte își va face datoria și a luat toate măsurile, dar în condițiile în care avem acest aflux, cu siguranță se vor decala multe termene”, a explicat prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii.
Nu doar brașovenii își depun documentele la Brașov, pentru un pașaport nou, ci vin oameni din toată țara, în speranța că îl vor obține într-un timp mai scurt.