Peste 3300 de elevi din județ, în online, după ce colegi de-ai lor au fost depistați cu Covid
3300 de elevi, din 131 de clase din județ, învață în online, potrivit datelor raportate, azi, de Inspectoratul Școlar Județean Brașov.
27 Septembrie 2021, 15:53
3300 de elevi, din 131 de clase din județ, învață în online, potrivit datelor raportate, azi, de Inspectoratul Școlar Județean Brașov.
Practic, mai mult decât dublu față de ziua de miercuri, săptămâna trecută, când erau aproape 1400 de elev, din 52 de clase. Asta după ce au fost confirmate 154 de cazuri de Covid în clasele lor.
Pe lângă aceștia, mai sunt 76 de elevi care învață online motivat. În plus, confirmate cu Covid sunt și 57 de persoane angajate în învățământ, atât dascăli, cât și personal didactic auxiliar și nedidactic.
Reamintim că regulile în cazul apariției unui caz de COVID-19 într-o clasă sunt diferite în învățământul preșcolar și primar față de cel gimnazial și liceal. La apariția unei îmbolnăviri, elevii din clasele a VII-a și a VIII-a și cei din liceu pot continua cursurile la școală doar dacă sunt vaccinați sau trecuți prin boală.
În cazul copiilor din preșcolar și a celor de până la clasa a VI-a, cursurile trec în online pentru 14 zile, dar se poate veni la școală din ziua 8, în urma testării antigen, cu test COVID negativ. Testarea se organizează în școală. În cazul în care părinții refuză testarea copiilor în ziua 8, acei copii continuă cursurile online până în ziua 14.
În cazul copiilor din clasele a VII-a, a VIII-a și a celor de liceu, la apariția unui caz de COVID într-o clasă pot continua cursurile la școală elevii vaccinați anti-COVID și cei trecuți prin boală în ultimele 180 de zile. Elevii nevaccinați vor trece în online, cu posibilitatea testării în ziua 8.