Peste 90% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a au participat la simularea Evaluării Naționale
Luni, 4 aprilie și marți 5 aprilie, elevii claselor a VIII-a au susținut probele scrise la Limba și literatura română și la Matematică.
06 Aprilie 2022, 09:20
Luni, 4 aprilie și marți 5 aprilie, elevii claselor a VIII-a au susținut probele scrise la Limba și literatura română și la Matematică.
4.648 de elevi sunt înscriși în clasa a VIII-a în anul școlar curent.La proba de Limba și literatura română au fost prezenți 4.310 elevi, reprezentând un procent de aproape 93%, mai scăzut decât în anii școlari precedenți, iar la cea de Matematică au fost prezenți 4.290 elevi.
Subiectele pentru probele scrise ale acestei simulări au fost elaborate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație din cadrul Ministerului Educației, respectând programa școlară, având o structură asemănătoare cu a celor ce vor fi elaborate pentru probele Evaluării Naționale din vară.
Astăzi, elevii claselor terminale de gimnaziu care au studiat în limbile minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Rezultatele în urma acestor probe scrise vor fi comunicate participanților la simulare în data de 14 aprilie.
La cererea expresă a participanților la simularea examenului de Evaluare Națională sau a părinților acestora, rezultatele la probele scrise pot fi trecute în catalog ca note pe semestrul al II-lea la disciplinele respective.
Sursa foto: arhivă