Petiție online prin care sute de brașoveni cer aprobarea noului Regulament privind construirea pe terenuri în pantă
Nu vor construcții haotice pe dealurile Brașovului! Aceasta este una dintre cererile mai multor sute de brașoveni, care au semnat o petiție online, prin care solicită consilierilor locali să aprobe Regulamentul nou privind construirea pe terenuri în pantă.
06 Decembrie 2022, 17:46
Nu vor construcții haotice pe dealurile Brașovului! Aceasta este una dintre cererile mai multor sute de brașoveni, care au semnat o petiție online, prin care solicită consilierilor locali să aprobe Regulamentul nou privind construirea pe terenuri în pantă.
Proiectul a fost pe masa aleșilor locali în ședința din 25 noiembrie, dar a fost respins. Petiția a fost lansată în 5 decembrie și a strâns deja peste 760 de semnături.
Între semnatari este și Cătălina Roman, care locuiește în Șchei de când se știe și care a resimțit din plin efectele construcțiilor haotice:
“Tot pământul care a fost săpat de pe dealuri venea la vale la noi pe stradă, pe străzile Traian Moșoiu, Piatra Mare, Cetinii. La fiecare ploaie mai mare noi trebuia să stăm cu panouri în fața porții, să scoatem pământul, lutul din curte. În perioada aceea eram și însărcinată și stăteam noaptea cu pelerină, eu și cu soțul și cu lopețile în fața porții să dăm lutul la o parte pentru că ne-a intrat în curte. Mai avem un garaj, mai avea un pic și ne-a intrat și în casă. Acuma, cât de cât la noi pământul s-a mai stabilizat. Nu ar fi acum, momentan, probleme, dar dacă vor reîncepe săpăturile și vor reîncepe construcțiile, automat vom relua calvarul pe care l-am trăit în urmă cu atâția ani”.
Regulamentul a fost dezbatere publică de la sfârșitul lui septembrie și definea cum trebuie să fie construcțiile, în antiteză cu ceea ce s-a făcut, de exemplu, într-un ansamblu care, de la stradă are trei niveluri, dar văzut din partea opusă, are mai multe.
“S-a constatat că există oarecare puncte divergente de vedere și cât timp normele de aplicare ale unor legi și regulamente de urbanism specifice nu lămuresc acest lucru, am considerat de cuviință să venim în sprijinul unei înțelegeri comune unitare. Cel mai simplu exemplu și cumva flagrant este cel al unor clădiri realizate pe Drumul Poienii, care au un regim de înălțime de pe P + 2, adică trei niveluri de la stradă, dar dacă sunt privite de jos, din partea de jos a orașului, din centrul orașului, putem număra cel puțin 9 niveluri”, a precizat președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala Brașov-Covasna, architect Răzvan Drăcea.
Petiția poate fi accesată pe platforma petitieonline.com.