"Pianul călător" se aude la Brașov, în această seară
Turneul "Pianul călător" a început în 12 mai, la Piatra Neamț și se va încheia în 17 iunie, la Constanța.
26 Mai 2022, 14:55
„Pianul călător” se aude la Brașov, în această seară.
Panistul Horia Mihail se întoarce acasă, iar la Sala Patria va susține, începând cu ora 19.00, un concert în cadrul turneului național ajuns la cea de-a 12-a ediție. Un turneu care a continuat inclusiv în perioada pandemiei, după cum a amintit, pianistul brașovean, în emisiunea Pulsul Zilei, cu Florin Pop, la Radio România Brașov FM.
„Nu s-a încheiat turneul. Este în mijloc, de fapt. Este un concert din stagiunea permanentă a Filarmonicii Brașov, unde sunt solist concertist, iar având în vedere faptul că programul meu artistic de solist, alături de orchestre, s-a potrivit de minune cu programul pe care am ales să îl cânt în recitaluri solo și anume Haydn, Mozart și Beethoven, am ales să includ câteva concerte simfonice în acest turneu”, a precizat pianistul Horia Mihail.
Turneul „Pianul călător” a început în 12 mai, la Piatra Neamț și se va încheia în 17 iunie, la Constanța.
Ideea turneului a pornit, în 2011, de la o poveste găsită în cărţile de istoria muzicii. Povestea era cea a turneului lui Franz Liszt din 1846-1847, care a venit însoțit de pianul său Erard, călătorind pe teritoriul a ceea ce avea să devină mai târziu o parte din România.