Piața volantă a ajuns în Șchei
Brașovenii din centrul istoric au putut astăzi să cumpere produse agricole și agroalimentare direct de la producători, chiar în cartierul lor.
13 Mai 2023, 20:14
Brașovenii din centrul istoric au putut astăzi să cumpere produse agricole și agroalimentare direct de la producători, chiar în cartierul lor.
Piața volantă a ajuns astăzi în Piața Unirii din Șchei și încă de la prima oră, deja localnicii se aprovizionau cu fructe și legume.
Săptămâna trecută piața volantă a fost în cartierul Răcădău.
Următoarea piață volantă va fi sâmbăta viitoare, în cartierul Noua, apoi va urma cartierul Triaj. Piețele volante fac parte dintr-un program inițiat de municipalitate, pentru ca toți locuitorii orașului să poată face piața la o distanță cât mai mică de casă.
În funcție de cerere, piețele volante ar putea fi organizate mai des în anumite cartiere.