Poiana Brașov, magnet pentru turiștii care vor să se răcorească
Unii turiști preferă o plimbare prin stațiune, în timp ce alții aleg să urce cu gondola până aproape de Vârful Postăvaru.
23 August 2023, 17:51
Cerul senin și prognoza unei zile caniculare au adus foarte mulți turiști către răcoarea muntelui, în Poiana Brașov.
Unii au preferat numai o plimbare prin stațiune alții au ales să urce cu gondola până aproape de Vârful Postăvaru, iar cei mai temerari au urcat muntele la pas.
Ziua a fost una numai bună de plimbare, iar aerul tare de munte a adunat pofticioșii la Cabana SKV Postăvaru, în jurul unui platou cu nelipsitul salam de biscuiți sau deasupra unei farfurii de ciorbă de fasole.
Și astăzi Poiana Brașov a fost plină de turiști din toată țara:
Din fericire zilele acestea nu s-au înregistrat accidentări grave în zona Brașovului.
Salvamontiștii reamintesc, însă, că oricât de scurtă sau ușoară ar fi drumeția, încălțămintea adecvată acestei activități nu trebuie să lipsească.