Polițiștii brașoveni, în misiune cu Moș Crăciun
Polițiștii brașoveni au demarat cea mai așteptată misiune din această perioadă. Ei strâng cadouri pe care le vor duce copiilor aflați în zone izolate din județ și celor care trec prin situații mai dificile.
16 Decembrie 2023, 13:24
Polițiștii brașoveni au demarat cea mai așteptată misiune din această perioadă. Ei strâng cadouri pe care le vor duce copiilor aflați în zone izolate din județ și celor care trec prin situații mai dificile.
În zona Ludoteca de la Coresi Mall, polițiștii îi așteaptă pe durata acestui sfârșit de săptămână pe toți brașovenii care vor să le facă o bucurie acestor micuți și să îi trimită pe polițiști „În misiune cu Moș Crăciun”.
„Abia ce am început evenimentul și ne bucurăm să constatăm că sunt foarte multe cadouri pe care le-am primit de la persoane cu suflet, persoane care au înțeles mesajul nostru, anume acela de a merge la copiii la care Moș Crăciun nu are reușit să ajungă și în anii trecuți. Ce vom face noi astăzi și mâine? Da, până duminică seara, aici, în mall Coresi, vom aduna cadouri de la persoane care au prin casă o hăinuță, o jucărie sau o carte pe care eu știu, nu le mai folosesc și atunci și le doresc să ajungă la alți copii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Polițiștii din localitățile mai izolate din județ cunosc cel mai bine situația familiilor defavorizate și pot ajunge cu cadourile acolo unde cei mai mulți nu au timp să ajungă și, în multe cazuri, nu au trecut nici măcar o dată prin zonă. Astfel, bucuria Crăciunului poate ajunge la copii pentru care primirea unui cadou chiar este o minune.