Poliţiştii din Köln efectuează percheziţii la Braşov
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează, miercuri, 16 percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează infracțiunea de furt calificat săvârșit de o bandă organizată.
09 Octombrie 2019, 10:56
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează, miercuri, 16 percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează infracțiunea de furt calificat săvârșit de o bandă organizată.
La acţiune participă şi politisti din Köln, dar şi luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmi de la Gruparea Mobilă din Brașov.
Percheziţii au loc şi în Germania, într-un apartament din Humboldt-Gremberg.
Oamenii legii au descins la locuințele unor persoane bănuite că, începând din 2017 și până în prezent, ar fi săvârșit furturi de biciclete electrice cu valoare foarte mare, de pe raza orașului Köln, din Germania, pe care le dezmembrau și le trimiteau în România. Ulterior, după reasamblare, le comercializau.
Centrul de operaţiuni ar fi în comuna Şercaia.
Valoarea prejudiciului este de aproximativ 120.000 euro.