Pomul de Crăciun din centrul orașului Râșnov va fi folosit în scop umanitar
Pomul a fost dărâmat zilele acestea și așa cum ne-au obișnuit autoritățile locale de aici în ultimii ani, lemnul a ajuns la familiile nevoiașe care au nevoie de el ca să se încălzească.
16 Februarie 2022, 10:10
Una dintre ultimele localități care a demontat bradul de sărbători a fost Râșnovul. Pomul a fost dărâmat zilele acestea și așa cum ne-au obișnuit autoritățile locale de aici în ultimii ani, lemnul a ajuns la familiile nevoiașe care au nevoie de el ca să se încălzească.
”A devenit o tradiție aici la Râșnov ca bradul de Crăciun să fie transformat în lemne de foc și să ajungă la o familie care are mare nevoie de aceste lemne pentru a se încălzi în perioada rece. Anul acesta, bradul din Piața Unirii a ajuns la o familie cu 7 membri. Este vorba despre doi tați care își cresc singuri copiii și despre o persoană imobilizată la pat”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Râșnov, Răzvan Iancu.
Bradul de iarnă din centrul orașului Râșnov a avut 20 de metri înălțime, iar cantitatea de lemn care poate fi folosită pentru încălzire este de aproape un metru cub.