Posibile investiții de peste 6 milioane de euro, din fonduri europene, la Zărnești
Primăria Zărnești este în plină campanie de a accesa fondurile puse la bătaie de Uniunea Europeană prin PNRR.
02 Mai 2022, 18:46
Primăria Zărnești este în plină campanie de a accesa fondurile puse la bătaie de Uniunea Europeană prin PNRR. Odată cu lansarea spre consultare a ghidurilor specifice, edilii au început demersurile pentru obținerea finanțărilor.
Au fost identificate cele mai importante obiective care să constituie prioritățile de finanțare pe cele două componente în Zărnești. Condițiile privind depunerea cererilor de finanțare sunt legate de realizarea documentațiilor tehnice.
„Au fost realizate la nivel de primărie demersurile bugetare necesare în vederea realizării documentațiilor care stau la baza depunerii proiectelor. Au fost realizate documentațiile tehnice necesare pentru mai multe proiecte. Până la acest moment am depus cererea de finanțare pentru «Renovare energetică a 10 blocuri rezidențiale multifamiliale din Orașul Zărnești». Vorbim despre o valoare de peste 6 milioane de euro”, a explicat primarul orașului Zărnești, Alexandru Igrișan.
Primăria Zărnești pregătește documentația pentru alte proiecte în valoare totală de peste 3 milioane de euro. Cu acești bani se dorește achiziționarea a două autobuze electrice, reabilitarea energetică a unor instituții de învățământ și introducerea unor camere de supraveghere în oraș.