"Povestea Anei", câștigătoarea concursului "Mesajul meu antidrog" (VIDEO)
Un scurt metraj în care echipa a vrut să atragă atenția asupra faptului că "un gram de fericire" duce, mai devreme sau mai târziu, la o viață distrusă. Asta dacă nu ai alături persoane care să te sprijine.
18 Iunie 2021, 17:34
„Povestea Anei” este câștigătoarea, de la Brașov, a concursului național „Mesajul meu antidrog”. Un scurt metraj în care echipa a vrut să atragă atenția asupra faptului că „un gram de fericire” duce, mai devreme sau mai târziu, la o viață distrusă. Asta dacă nu ai alături persoane care să te sprijine.
În prim plan au fost etnobotanicele.
"Eu am fost liderul echipei, nu pot să zic șef pentru că ne-am ajutat și susținut toți între noi. Un scurt metraj cu mesajul meu antidrog legat de efectul etnobotanicelor, ceva care este foarte periculos, în România cel puțin, pentru că este la îndemâna oricui. Este ieftin și până și adolescenții sau copiii de 12 ani reușesc să facă rost de așa ceva. Este destul de periculos față de alte droguri care sunt mai greu de găsit în România și sunt foarte dăunătoare corpului - sunt cele mai toxice dintre toate. Este o problemă, dar ar fi indicat să încercăm să deschidem ochii. De multe ori, oamenii care sunt pierduți se regăsesc în acele vicii, e o scăpare a lor și ar trebui să avem grijă de oamenii care sunt pierduți, să îi ajutăm să se regăsească”, a spus Amana Coman, elevă a Liceului de Arte Plastice Hans Mattis Teutsch și regizoarea scurtmetrajului.
Actrița principală în „Povestea Anei” a fost Alexia Galeș, de la același liceu.
“Am avut unele scene în care am discutat și cu ea și cu echipa, în care a trebuit să plâng sau să am o criză de nervi și am discutat cum să facem chestia asta. Am început să vorbim despre problemele pe care le-am văzut la prieteni și la cunoștințe și am încercat să implenetez asta în momentul în care am filmat. A fost intens. Ascultam și muzica aleasă de Amana, în căști, ca să mă transpun în starea aia. Cred că este nevoie de așa ceva pentru că liceenii auzind de la alți liceeni un mesaj antidrog, cred că rezonează mult mai bine cu ei”, a spus Alexia Galeș.
Concursul, care avut mai multe secțiuni, a debutat la începutul acestui an școlar, au fost aproximativ 100 de tineri care s-au înscris în competiție, iar azi, 12 liceeni au fost premiați de cei de la Centrul de Prevenire, Consiliere și Evaluare Antidrog CPCEA Brașov, în cadrul unei ceremonii speciale.
„Este un moment emoționant pentru noi, este premierea «Mesajului meu antidrog», un proiect de creativitate care a stimulat interpretarea artistică a tinerilor elevi. Întotdeauna va fi nevoie de astfel de proiecte, datorită faptului că noi trebuie să îi sprijinim și să îi recompensăm pentru comportamentele pozitive și emoțiile frumoase pe care ni le transmit”, a spus coordonator CPCEA Brașov, Anda Samson.
Tot azi au fost premiați și cei din proiectul „De vorbă cu tinerii”, axat pe teme precum bullying, cyberbulling, dar nu numai. Acesta s-a derulat pe parcursul acestui an și a fost inițiat de Inspectoratul Școlar Județen Brașov.
Sursa foto / video: Coman Amana / Youtube: