Primăria pregătește voluntari pentru situații de urgență
Voluntarii vor acorda suport pentru intervențiile serviciului, vor ajuta la evacuarea sinistraților, vor distribui ajutoare umanitare și vor acorda primul ajutor.
11 Ianuarie 2024, 12:41
Primăria municipiului Brașov, prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, a demarat o campanie de recrutare de voluntari care să sprijine intervențiile serviciului de specialitate. În prima etapă vor fi recrutați 50 de brașoveni, cu vârsta cuprinsă între 16 și 55 de ani. Termenul limită de înscriere este 23 ianuarie 2024.
Persoanele selectate vor beneficia de mai multe cursuri de pregătire, de la acordarea de prim ajutor, la asistență psihologică pentru victime, și vor desfășura activități de suport, în linia a doua, pentru echipajele de intervenție.
„O comunitate trebuie să fie pregătită pentru orice fel de situație și poate face acest lucru prin voluntari care, în situații de urgență, pot sprijini intervențiile serviciilor de specialitate. În prima etapă, vom pregăti 50 de persoane, dar ne propunem să extindem acest program, astfel încât să avem un corp de voluntari care să asigure suportul în orice situație, fie că vorbim de inundații, cutremure sau incendii, fie că vorbim de sprijin medical și psihologic, pentru persoanele afectate. Dacă ai între 16 și 55 de ani și îți dorești să îți ajuți concetățenii în situații de urgență, dacă vrei să fii pregătit să intervii atunci când comunitatea are nevoie de tine, dacă vrei ca timpul tău să aibă cu adevărat valoare, te așteptăm să te alături echipei noastre de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Prin implicarea ta, vei avea ocazia să faci o diferență reală în comunitatea brașoveană și să ajuți oameni aflați în situații de cele mai multe ori foarte dificile”, a declarat primarul Allen Coliban.
Cei care doresc să se înscrie trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
- vârsta cuprinsă între 18 si 50 de ani;
- aptitudini fizice și psihice pentru a desfășura activități de sprijinire a echipei SVSU în situații de urgență;
- capacitate de lucru în echipă;
- disponibilitate de a participa la cursuri de instruire și formare profesională.
Voluntarii vor avea următoarele responsabilități: distribuirea de ajutoare umanitare către sinistrați (la inundații, cutremure, incendii); participarea la acordarea primului ajutor persoanelor afectate; asigurarea suportului psihologic pentru sinistrați; participarea la activități privind pregătirea populației pentru situații de urgență; participarea la activități de informare preventivă publică; suport logistic serviciului pentru situații de urgență; sprijin la concursurile școlare; participarea la antrenamente și exerciții.
Persoanele interesate sunt invitate să contacteze Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență pe e-mail svsu@brasovcity.ro sau la numărul de telefon: 0774035626.