Primul semafor din Brașov montat în interiorul unui sens giratoriu va fi pus în funcțiune miercuri
Pentru evitarea blocajelor, în asfalt au fost instalați doi senzori inductivi, care au rolul de a împiedica formarea de coloane în sens.
03 Mai 2022, 12:02
De mâine, va fi pus în funcțiune primul semafor din Brașov montat în interiorul unui sens giratoriu, în zona „Trei alimentare”, la intersecția Calea București – Zizinului – Toamnei – 15 Noiembrie.
“Scopul acestui semafor este de a asigura o mai mare fluență dinspre Bulevardul 15 Noiembrie spre Strada Zizinului și Calea București, pentru a reduce blocajele care apar pe acest bulevard la orele de vârf. (...) au fost instalate 2 corpuri de semafor în sensul giratoriu pentru autovehiculele care circulă în acesta și inteționează să pătrundă pe Calea București. Aceste semafoare vor funcționa în sincronizare cu cele de la trecerea de pietoni de peste Calea București, în așa fel încât să se asigure o fluență a circulației. De asemenea, semafoarele din giratoiu vor indica culoare roșie atunci când au verde cei care vin de pe 15 Noiembrie către str. Zizinului”, au transmis reprezentanții Municipalității.
Pentru evitarea blocajelor, în asfalt au fost instalați doi senzori inductivi, care au rolul de a împiedica formarea de coloane în sens, atunci când volumele de trafic sunt ridicate.
Reamintim că amplasarea noului sistem de semaforizare a fost aprobată în Comisia de circulație din data de 17 martie 2021, pentru a înlesni accesul mașinilor din Bld. 15 Noiembrie înspre străzile Zizinului și Calea București.
Citește și: Noi măsurători de trafic pentru semaforizarea din giratoriul de la “Trei alimentare”