Programul "Laptele și cornul", tot mai "verde" la Brașov
Programul "Lapte, corn și măr" în școli va fi îmbunătățit cu măsuri educative la Brașov, precum vizite la ferme și ateliere pentru copii despre mâncarea sănătoasă, a anunțat viceprimarul Flavia Boghiu.
09 August 2022, 18:57
Programul „Lapte, corn și măr” în școli va fi îmbunătățit cu măsuri educative la Brașov, precum vizite la ferme și ateliere pentru copii despre mâncarea sănătoasă, a anunțat viceprimarul Flavia Boghiu:
“Este o achiziție verde. Asta înseamnă că încercăm să poluăm cât mai puțin atunci când ducem produsele la copii și calitatea produselor. Anul acesta am avut lapte direct de la fermieri. Am primit foarte multe mesaje de la părinți care spuneau că ai lor copii nu beau laptele până acum și acum îl beau. Încercăm să translatăm același principiu și pentru cornuri, anul acesta și vom mai veni cu o propunere către comisia din cadrul Prefecturii pentru a introduce și măsuri educative: vizite la ferme, tot felul de ateliere pentru copii ca să învețe despre mâncarea sănătoasă, să vadă cum se produc aceste produse”.
Toate aceste propuneri au fost transmise și Guvernului României, astfel că ar putea fi aplicate la nivel național, dar nu din prima zi de școală, a precizat reprezentantul municipalității.
Viceprimarul Brașovului a explicat că prevederile din caietul de sarcini pentru licitarea serviciilor în cadrul acestui program la Brașov au fost preluate în proiectul de Hotărâre de Guvern pentru majorarea prețurilor la acest capitol, dar proiectul este încă în faza de consultare:
“Deci, noul HG va avea modelul de caiet de sarcini de la Brașov, doar că s-a întârziat foarte mult cu perioada dezbaterii, astfel că așteptăm cu caietul de sarcini adoptarea HG-ului ca să putem include majorarea pe care o prevede Hotărârea de Guvern. Prețurile n-au mai fost majorate de mult, iar asta a ridicat probleme între furnizori. Am primit foarte multe mesaje de la acest gen de la furnizori, care ne spuneau că pe sumele acelea ies în pierdere dacă semnează contractul. Având în vedere că mai e o lună până la începerea școlii, nu cred că va fi gata în timp util, din moment ce așteptăm deja de 2 luni după Hotărârea de Guvern care încă nu e adoptată”.