Programul "Masa caldă în școli", promovat și la Brașov de președintele Senatului Anca Dragu
Dacă toate școlile din țară ar beneficia de acest program, costurile s-ar ridica la 3,2 miliarde de lei, a precizat senatorul Anca Dragu.
21 Mai 2021, 12:42
Programul „Masa caldă în școli” va fi extins, a declarat la Brașov președintele Senatului, Anca Dragu.
Oficialul a menționat că se află în aceste zile în teritoriu pentru a promova programul în rândul autorităților locale și pentru a colecta informaţii despre modul în care ar putea fi implementat în cât mai multe unități de învățământ din comunitățile defavorizate.
„Promovăm programul «Masa caldă în școli», dar dorim în acleași timp să discutăm cu autoritățile locale, să găsim problemele cu care se confruntă autoritățile locale și ce soluții putem noi să găsim la nivel central, pentru că nu poți conduce din birou, trebuie să ieși în teren”, a spus Anca Dragu.
Conform senatorului USR-PLUS, acest program demarat în perioada guvernării tehnocrate condusă de Dacian Cioloş, în 2016, a ajuns, în prezent să includă 150 de şcoli.
Preşedintele Senatului a precizat că programul a fost gândit inițial cu scopul reducerii abandonului şcolar, dar pentru o extindere a acestuia, pot fi avute în vedere, în prezent, numai acele unităţi şcolare care au posibilitatea de a organiza o astfel de activitate de servire a mesei în incinta lor.
„În primul rând, înainte de a implementa acest program, avem nevoie să facem o analiză a școlilor și a infrastructurii care permite. Apoi, așa cum am discutat în cadrul delegației, este nevoie să se modifice hotărârea de guvern care să includă și școlile din municipiul Brașov, și să vedem programul pilot cu care vom începe - câte școli va cuprinde”, a spus viceprimarul Flavia Boghiu.
Potrivit estimărilor de la acest moment, programul pilot „Masa caldă în școli” ar putea fi finanțat de la buget cu suma de 82 de milioane de lei. Dacă toate școlile din țară ar beneficia de acest program, costurile s-ar ridica la 3,2 miliarde de lei, a precizat senatorul Anca Dragu în conferința de presă susținută, joi, la CATTIA Brașov, alături de şeful Cancelariei Prim-Ministrului Guvernului României, Sergiu Hossu, și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman.