Proiectele europene "Made for Europe", derulate în școlile din județul Brașov
Jocuri pentru a învăța corect reciclarea, produse alimentare, clipuri video. Sunt doar câteva dintre produsele finale din proiectele europene "Made for Europe", derulate în școlile din județul Brașov înainte și pe parcursul anilor de pandemie.
01 Aprilie 2022, 16:46
Jocuri pentru a învăța corect reciclarea, produse alimentare, clipuri video. Sunt doar câteva dintre produsele finale din proiectele europene "Made for Europe", derulate în școlile din județul Brașov înainte și pe parcursul anilor de pandemie.
Produsele au fost prezentate de elevi în cadrul expoziției organizată de Inspectoratul Școlar Județean IȘJ Brașov, la Casa Corpului Didactic, expoziție reluată după doi ani în care a fost suspendată.
"Ne bucurăm că, în acești doi ani, numărul de proiecte derulate în municipiul Brașov a crescut și, automat, a crescut și numărul participanților. Avem în acest an înscrise în concurs 24 de de produse din 14 școli și, pe lângă acestea, mai sunt 8 instituții care nu sunt acum elgibile pentru concurs pentru că acesta se referă la produse realizate de elevi sau împreună cu elevii și prezentate de elevi", ne-a spus inspector școlar proiecte educaționale din cadrul IȘJ, Silviana Cioceanu.
Pentru elevi, proiectele europene în care sunt implicați înseamnă în mod special achiziție de cunoștințe într-un mod nonformal. De exemplu, elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială din Hălchiu au învățat despre lună, printr-un proiect în care au reprodus peisajul selenar, cu o stație spațială, un adăpost subteran și un rover selenar.
"Fără oxigen, fără gravitație este super greu și de asta trebuie să ne adaptăm. Valorile gradelor sunt foarte mari, între +125 de grade și -233 de grade", ne-a spus eleva Școlii din Hălchiu, Ina Elena Avădăni.
Peisajul a fost realizat din polistiren, adăpostul și stația au fost imprimate 3 D, iar roverul este realizat din lego, ne-a povestit Bogdan Constantin Boștinaru, elev al aceleiași Școli Gimnaziale din Hălchiu:
"Roboțelul acesta este făcut din piese de lego și este conectat prin Bluetooth la un laptop, iar în laptop avem un program special pentru această mașină pentru a putea face o serie de acțiuni. Ei bine, trebuie să fie o mașină care adună praful lunar pentru imprimanta 3D, iar el poate avea grijă de propria lui seră".
Proiectul are și o mascotă, Paxi, și ea este cea care și dă numele proiectului.
Cele mai bune proiecte alese de orgnizatori vor reprezenta Brașovul la etapa națională a concursului "Made for Europe", care va avea loc la Târgoviște, în perioada 26 - 30 aprilie.