„Raid” în centrul istoric al Braşovului
Duminică dimineaţă poliţiştii locali braşoveni au făcut un „raid” prin centrul istoric al oraşului.

Articol de Răzvan Ţirea, 30 Martie 2025, 15:26
Poliţia Locală Braşov a întreprins o acţiune de control duminică dimineaţă în vederea identificării conducătorilor auto care încalcă prevederile OUG nr. 195/2002 (A) privind circulaţia pe drumurile publice.
Acţiunea s-a desfăşurat în centrul oraşului şi doar pe strada Cerbului, agenţii au aplicat nu mai puţin de zece sancţiuni contravenţionale pentru şoferii maşinilor parcate neregulamentar. Valoarea totală a acestor sancţiuni este de 3645 de lei.
Poliţiştii locali au postat pe Facebook şi un mesaj pentru conducătorii auto: „Utilizaţi parcările special amenajate! Bucuraţi-vă de frumuseţea oraşului! Redaţi Centrul istoric pietonilor!”