Raliul Brașovului modifică orarele și traseele RAT
Vineri, 28 octombrie, în a doua parte a zilei, orarele și traseele de circulație ale mai multor linii RAT vor fi modificate.
26 Octombrie 2022, 12:28
Vineri, 28 octombrie, în a doua parte a zilei, orarele și traseele de circulație ale mai multor linii RAT vor fi modificate. Asta pentru că va fi desfășurată o probă a Raliului Brașovului pe Bulevardul Eroilor, în zona cuprinsă între hotelul Aro Palace și Teatrul Dramatic.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții RAT Brașov.
Între orele 17.15 - 22.30, autobuzele de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 34B, 36 și 41, care au capăt de linie Livada Poștei vor opri pe strada Vlad Țepeș, în stația temporară înființată doar pentru acest eveniment.
Stația de pe strada Vlad Țepeș va înlocui și stația Teatrul Dramatic.
De asemenea, în același interval orar, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal - Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal - Stadion Tineretului - Bulevardul Griviței - Strada 13 Decembrie - Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit.
Alte modificări ale traseelor pot interveni pentru scurt timp în urma măsurilor operative luate de Poliția Rutieră.
RATBV S.A. va lua toate măsurile ca după finalizarea competiției să se revină în cel mai scurt timp posibil la circulația după orarele și traseele obișnuite ale unei zile de vineri.