Recomadările ISU Brașov pentru cei care merg la scăldat
ISU Brașov trage un semnal de alarmă și reamintește că în multe situații, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul pot duce la scenarii dramatice. Chiar și înotătorii buni pot obosi, pot suferi crampe musculare sau pot fi prinși în curentul apei.
17 Iulie 2023, 13:07
Temperaturile ridicate îi îndeamnă pe oameni la scăldat, iar pentru evitarea unor tragedii, este important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate pentru înot. Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri și lacuri.
ISU Brașov trage un semnal de alarmă pe Facebook și reamintește că în multe situații, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul pot duce la scenarii dramatice! Chiar și înotătorii buni pot obosi, pot suferi crampe musculare sau pot fi prinși în curentul apei.
Siguranța copiilor este o prioritate absolută, mai ales în apropierea apei. Nu trebuie să-ți pierzi copilul din câmpul vizual, nici măcar o secundă. Chiar dacă copilul tău înoată bine, nu există nicio garanție că nu se poate întâmpla ceva rău.
Asigură-te că cei mici se scaldă doar în locuri special amenajate pentru înot și respectă avertizările privind interzicerea scăldatului în anumite zone! Supraveghează constant copiii în apă sau în apropierea acesteia!