Recomandări pentru sezonul rece
Primele ninsori au fost semnalate deja pe crestele montane, iar temperaturile din timpul nopții au scăzut simțitor. Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii în perioada sezonului rece, pompierii brașoveni au câteva recomandări.
17 Octombrie 2022, 10:36
Primele ninsori au fost semnalate deja pe crestele montane, iar temperaturile din timpul nopții au scăzut simțitor.
Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii în perioada sezonului rece, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov recomandă cetățenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire:
- Lucrările de întreținere, revizii și reparații la instalațiile și aparatele electrice se execută numai de către personal calificat și autorizat;
- Aparatele electrice sub tensiune trebuie supravegheate permanent și nu se vor lăsa la îndemâna copiilor;
- Verificați, curățați și reparați, sobele și coșurile de fum;
- Izolați termic coșurile de fum față de elementele combustibile ale acoperișului (grinzi, astereală etc).
Se interzice:
- Utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecție cu defecțiuni sau improvizații;
- Suprasolicitarea rețelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori;
- Nesupravegherea aparatelor electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reșou, radiator și altele asemenea;
- Amplasarea produselor, materialelor și substanțelor combustibile în apropierea surselor de căldură;
- Utilizarea reșourilor, aparatelor de călcat, aerotermelor electrice improvizate și fără asigurarea măsurilor de izolare față de materialele și elementele combustibile din spațiul sau încăperea respectivă;
- Folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, defecte sau neizolate corespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor.
Sursa foto: arhivă / ISU Brașov