Record de olimpici naționali, la Colegiul "Dr. Ioan Meșotă"
În acest an, conducerea liceului se laudă cu peste 50 de laureați la diverse discipline, dar și cu distincții la olimpiade internaționale.
16 Mai 2023, 13:53
Record de olimpici naționali, la Colegiul „Dr. Ioan Meșotă”.
În acest an, conducerea liceului se laudă cu peste 50 de laureați la diverse discipline, dar și cu distincții la olimpiade internaționale.
“54 de olimpici și destul de multe premii acumulate la aceste faze naționale și doi calificați în lotul lărgit pentru olimpiadele internaționale. Adrian Cristea este în clasa a 12-a, e în lotul pentru internaționala de Chimie și Ștefan Dumitrescu, olimpicul nostru internațional la științele pământului, la Biologie și la Chimie. Și el deja a câștigat și aurul și locul I la internațională de Lingvistică”, a precizat directorul Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă”, prof. Dorin Frâncu.
Pentru elevi, cel mai important ingredient în „rețeta succesului” îl reprezintă munca suplimentară. La care se adaugă pasiunea pe care au dezvoltat-o pentru o disciplină sau alta.
Luca Antonio Dodiță este elev în clasa a XII-a și s-a îndrăgostit de limba franceză încă de când a avut prima oră în limba lui Moliere, în clasa a V-a.
Acum a obținut primul loc la naționala de franceză și mai departe își vede viitorul în Franța.
“Am fost și anul trecut. Am participat la aceeași olimpiadă națională. A fost o experiență inedită, în care am reușită să-mi controlez mult mai bine emoțiile față de data trecută și să mă concentrez mult mai mult pe ceea ce am de făcut. Mai departe, o să doresc să urmez studiile în Drept. Deja am încheiat dosar pentru Franța, pentru universității din Franța. Are cumva legătură cu tot ce am făcut până acum. Am simțit nevoia să și valorific ceea ce am dobândit până acum, să nu fie doar nici de cunoștințe care să se încheie și să nu aibă nicio finalitate în urma liceului”, ne-a spus Luca Antonio Dodiță.
Amalia Elena Vasilică este în clasa a VII-a și a participat la două olimpiade: Matematică și Fizică. S-a întors cu bronz de la fizică.
“Sunt încă în căutări. Anul trecut am luat locul I la Olimpiada Națională de Română și am mai multe pasiuni, trebuie să mă canalizez pe una. Îmi place să compun poezii, să scriu texte, îmi place foarte mult să citesc. La matematică îmi place să rezolv probleme, să găsesc soluții cât mai ingenioase. (...) Eu de mică am fost un copil căruia i-a plăcut să învețe și am fost îndemnată de către părinți să învăț, pentru că doar cu școala și doar învățând voi reuși în viață”, a precizat Amalia Elena Vasilică.
Toți olimpicii au fost felicitați astăzi, într-un cadru festiv, de către conducerea Colegiului.
Sursa foto: Radio România Brașov FM