Reguli pentru evitarea accidentelor la instalațiile de transport pe cablu
Salvamontișii brașoveni spun că sunt multe persoane care, deși știu să schieze sau să se dea cu snowboardul, nu știu încă să folosească corect instalațiile de transport pe cablu.
27 Ianuarie 2024, 16:44
Salvamontișii brașoveni spun că sunt multe persoane care, deși știu să schieze sau să se dea cu snowboardul, nu știu încă să folosească corect instalațiile de transport pe cablu, în special telescaunul, lucru care duce adesea la accidentări. Pentru evitarea acestor accidente, salvamontișii oferă câteva recomandări.
Astfel, schiorii trebuie să reducă semnificativ viteza în zona cozilor de la îmbarcare, să respecte instrucțiunile personalului ce deservește instalația și să nu lase niciodată copiii nesupravegheați în zona telescaunului. Este recomandat ca în permanență un adult sau aparținător, să se afle în același scaun cu ei.
De asmenea, după trecerea de ultimele porți, înainte de îmbarcare, păstrați trasa și așezați-vă pe scaunul aferent porții. Nu așteptați scaunul înaintea zonei de îmbarcare semnalizată și îmbarcați-vă doar în această zonă. Urmăriți permanent apropierea scaunului, pentru ca acesta să nu vă ia prin surprindere. Nu trageți bara de protecție imediat ce v-ați așezat. Asigurați-vă că toată lumea este atentă când faceți acest lucru, pentru a nu-i lovi sau pentru a nu le prinde schiurile între zăpadă și suportul pentru picioare.
Odată îmbarcați, nu mai coborâți sub nicio formă. Acest lucru poate cauza accidentari grave, telescaunul vă poate lovi, sau puteți cădea de la înălțime mare. La ieșirea din stație trebuie pusă întotdeauna bara de protecție și schiurile puse, pe toată durata transportului, pe suportul pentru sprijinirea picioarelor, pentru a nu lovi persoanele de dedesubt, în cazul desprinderii accidentale a unei legături.
Bara de protecție se ridică doar în zona semnalizată, unde se face și debarcarea, dar nu se staționează. Cei care pierd la îmbarcare un element al echipamentului sunt sfătuiți să-l aștepte sus, deoarece, de regulă, acesta este trimis într-un timp scurt, prin alte persoane.