Rețeliștii care vor face lucrări în municipiu vor trebui să plătească, înainte, refacerea străzilor sau trotuarelor
Rețeliștii care vor face săpături în municipiu vor trebui să plătească, înainte de a intra pe domeniul public, refacerea străzilor sau trotuarelor, către municipalitate.
22 Mai 2019, 14:01
Rețeliștii care vor face săpături în municipiu vor trebui să plătească, înainte de a intra pe domeniul public, refacerea străzilor sau trotuarelor, către municipalitate.
Taxele speciale pe care companiile trebuie să le plătească variază în funcţie de tipul de refacere.
Taxa va fi percepută la metrul liniar, însă nu se vor mai pune doar mici petece, cum se făcea până acum, ci se va reface o suprafaţă mai mare de carosabil, astfel încât asfaltul să nu se mai degradeze.
Lucrările vor fi executate de către firmele de specialitate care au contracte pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere străzi cu Primăria Braşov. De altfel, marți, primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a avut o întâlnire cu constructorii în acest sens.
Taxa specială de refacere a trotuarelor va varia între 64 lei metrul liniar şi va ajunge la 237 lei metrul linear, cea mai mică fiind pentru refacerea trotuarelor.
Companiile deţinătoare de reţele care nu se vor conforma acestor prevederi, riscă o serie de amenzi, ce pot ajunge chiar şi la 6.000 de lei.
Taxele sunt prevăzute în Hotărârea de consiliu local, aprobată de aleșii locali în luna martie.