Rezultatele Loteriei Bonurilor Fiscale
Bonurile fiscale în valoare de 695 de lei, emise în data de 17 iunie, au ieşit câştigătoare la extragerea de duminică a Loteriei Bonurilor Fiscale.
22 Iulie 2019, 14:44
Bonurile fiscale în valoare de 695 de lei, emise în data de 17 iunie, au ieşit câştigătoare la extragerea de duminică a Loteriei Bonurilor Fiscale, la care au participat bonurile emise în perioada 1 - 30 iunie.
Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pe cel al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi pe site-ul Companiei Naţionale "Loteria Română" pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile.