S-a dat răpit, dar a fost găsit într-un bar
Un bărbat din Cincu s-a ales cu o amendă în valoare de 2.000 de lei, după ce a alertat autoritățile că ar fi fost răpit.
16 Iunie 2021, 13:21
Un bărbat din Cincu s-a ales cu o amendă în valoare de 2.000 de lei, după ce a alertat autoritățile că ar fi fost răpit.
Ieri, în jurul orei 12.00, polițiști din Voila au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, de către o persoană de sex masculin, cu privire la faptul că ar fi lipsită de libertate într-un imobil din localitatea Cincu, județul Brașov.
Imediat au fost demarate procedurile legale în astfel de cazuri.
În scurt timp, polițiștii au identificat apelantul, un bărbat în vârstă de 37 ani, pe care l-au depistat într-un bar nu departe de casă. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că bărbatul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a apelat 112, alertând fals forțele de ordine cu privire la faptul că ar fi sechestrat.
Autoritățile amintesc cetățenilor că Sistemul Național Unic pentru Situații de Urgență 112 este destinat doar urgențelor reale.