Șapte brașoveni internați la ATI cu covid, trei sunt ventilați mecanic
Pe fondul creșterii numărului de cazuri de coronavirus, secția ATI Covid modular a fost redeschis la Brașov.
02 Octombrie 2023, 12:57
Pe fondul creșterii numărului de cazuri de coronavirus, secția ATI Covid modular a fost redeschis la Brașov.
În acest moment, sunt internați 7 pacienți, dintre care 3 sunt ventilați mecanic, anunță purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Marius Leonte. El a adăugat că alți 4 pacienți au nevoie să li se administreze oxigen.
Potrivit informațiilor prezentate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, la ora actuală, în județul Brașov, sunt înregistrate peste 860 de cazuri Covid-19, mai bine de jumătate fiind în municipiul Brașov, cu o incidență de 1.62 la o mie de locuitori.