Sătenii din Viscri, alături de Regele Charles al III-lea
Doliu în localitatea brașoveană Viscri, în semn de solidaritate cu Familia Regală a Marii Britanii, după moartea Reginei Elisabeta a II-a.
09 Septembrie 2022, 14:19
Doliu în localitatea brașoveană Viscri, în semn de solidaritate cu Familia Regală a Marii Britanii, după moartea Reginei Elisabeta a II-a.
Există o legătură strânsă între Viscri și Regele Charles, după ce acesta a cumpărat, în 2006, o veche gospodărie țărănească construită în jurul anului 1875.
De altfel, sătenii sunt foarte atașați și recunoscători față de actualul rege al Marii Britanii.
“L-am văzut pe Prințul Charles când a venit acum 2 sau 3 luni. Chiar l-am salutat. Ne pare sincer rău, normal, doar ați văzut și pe poartă este pusă pânza de doliu. Ne-a ajutat cu multe, cu canalizarea pe care a făcut-o, iar satul este vestit și avem mulți vizitatori. Prințul Charles salută oamenii, nu a fost niciodată indiferent. Cred că o să-și facă timp mereu pentru Viscri, mereu. De câte ori a venit în România, mereu a venit aici”, a spus o locuitoare a satului.
O altă localnică a adus, la poarta locuinței Regelui Charles un buchet de flori, în memoria Reginei Elisabeta a II-a:
“Am aflat din întâmplare, de pe Facebook. Cred că este un exemplu de dedicare a unei vieți către ceva mai mult decât simpla persoană și găsesc că e din ce în ce mai rar. Bunica mea a murit acum 3 ani cam în jurul aceleiași vârste. Mă gândesc la familia lor și mă gândesc ce o să se întâmple în continuare. Sunt convinsă că va mai vizita Viscri (n.r. – Regele Charles). Cred că a învățat foarte mult din experiența mamei lui și din experiențele lui personale. Cred că s-a ridicat la un nivel, cel puțin în ultimii 20-30 de ani, la care merită o șansă să fie privit diferit. Cred că este un om cu suflet”.
La poarta căsuței modeste a Regelui Charles a fost agățată o pânză neagră de doliu, iar pe o plăcuță locuitorii au transmis, în română și engleză, următorul mesaj:
“Suntem profund întristați de moartea Majestății Sale. Suntem în gânduri și rugăciuni alături de Majestatea Sa Regală Regele Charles și de membrii Familiei Regale”.
Sursa foto / video: Radio România Brașov FM