Scade sub 5 la mie incidența cazurilor Covid în municipiu, joi. Peste 2.100 de cazuri noi înregistrate în țară
1.341 de pacienți sunt internați pe secțiile de terapie intensivă din țară, printre care 12 minori.
25 Noiembrie 2021, 11:11
107 cazuri noi de coronavirus au fost raportate joi, la Brașov.
Incidența cazurilor de coronavirus a coborât astăzi sub pragul de 5 la mie în municipiu și a ajuns la 4,88. De asemenea, a scăzut și rata de infectare pe județ până la 3,74.
Incidențe peste 5 au localitățile Sânpetru, Șercaia, Holbav și Șoarș, iar la Șinca Nouă nu se înregistrează niciun caz de coronavirus.
Dintre cele 2.432 de cazuri active la acest moment în județ, 1.431 sunt în municipiu.
La nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 2.104 de noi îmbolnăviri, în urma prelucrării a peste 43.000 de teste.
Numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 1.771.887, în țară, de la debutul pandemiei. Dintre acestea,1.663.637 s-au vindecat, iar 55.829 și-au pierdut viața (177 de decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, iar 35 au fost raportate anterior acestui interval).
La acest moment, 1.341 de pacienți sunt internați pe secțiile de terapie intensivă din țară, printre care 12 minori.