Se pregătește mutarea elevilor de la Școala Generală nr. 7 din Făgăraș
Primăria Făgăraș a predat amplasamentul constructorului care va extinde și va moderniza Școala Generală nr. 7.
02 Martie 2022, 15:17
Primăria Făgăraș a predat amplasamentul constructorului care va extinde și va moderniza Școala Generală nr. 7.
Elevii vor fi mutați din clădirile care vor fi complet reabilitate, iar organizarea de șantier va începe în cel mai scurt timp, în momentul în care vremea va fi permite acest lucru.
“Vor fi montate acele cabluri subterane care traversează curtea școlii generale. Am avut două runde de discuții cu părinții și cu profesorii. Copiii vor face școală numai de dimineață. Împreună cu o comisie desemnată s-a negociat prețul și s-au făcut propuneri pentru două clădiri pentru a fi închiriată. Joi va fi o propunere de hotărâre de consiliu pentru a se închiria acele spații”, a spus primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.
Pe lângă lucrările de consolidare a structurii de rezistenţă a celor două corpuri de clădire se va mai construi un nivel. Cel de-al treilea etaj va găzdui 5 laboratoare de fizică, chimie, limbi străine, informatică și științe naturale, complet dotate și utilate.